Domnita din alte veacuri

Domnita din alte veacuri

Alearga prin vise
in castelul de marmura alba
deschide geamul si priveste,
dar el nu mai vine,
intarzie si ploaia si norii se aduna
si fulgere lovesc pamantul, miroase a furtuna

Ea fuge-acum pe strazi
soarele nu mai rasare
sa vina, s-o sarute, s-o omoare
s-o vada inchizand ochii verzi

Inapoi in castel
si-napoi la umbre
in inchisoarea de argint
unde peretii mint
si fantome lovesc in ziduri

Ea sta si la a ei harpa canta
inganand glasul lui
si cantand se arunca
pe patul de cristale, in visul nimanui,
copil pierdut printre stele,
in noaptea nebuna ce-ngana cu ele...